Numărul infracţiunilor silvice din zona Vlăhiţa este în scădere
Publicat de radiomures, 8 februarie 2013, 00:00
Poliţia harghiteană susţine că numărul infracţiunilor silvice din zona Vlăhiţa este în scădere.
Motivul este că proprietarii de păduri au încheiat contracte de pază şi s-au intensificat acţiunile organelor de control. Acestea se vor desfăşura, de altfel, pe tot parcursul lunii.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat că pe tot parcursul lunii februarie se desfăşoară o acţiune comună, organizată şi executată de poliţişti, jandarmi şi pădurari, care are ca scop depistarea celor care încalcă legislaţia în domeniul silvic. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip susţine că, în premieră în ultimii zece ani, paza pădurilor din zonă este asigurată organizat, în baza unui grafic de patrulare.
La activităţi contribuie atât poliţiştii cât şi jandarmii, care au înfiinţat o grupă la Vlăhiţa, pentru descurajarea hoţilor de lemne.
Rezultatele acestor acţiuni comune au început deja să se vadă, nu de puţine ori, în ultimele două săptămânii, unii dintre suspecţii furturilor de lemne fiind văzuţi întorcându-se în localităţi cu căruţele goale.
Ioana Dima