Numărul furturilor din locuinţe a crescut în judeţul Covasna
Publicat de radiomures, 14 august 2012, 00:00
În primele şapte luni ale acestui an s-au înregistrat 181 de cazuri, cu 35 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit unei statistici realizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna cele mai multe furturi s-au înregistrat în mediul rural. În majoritatea cazurilor infractorii au intrat în locuinţe prin efracţie, respectiv prin forţarea uşilor şi a geamurilor, ori prin spargerea lacătelor sau a yalelor. Alţii au profitat de neatenţia ori neglijenţa proprietarilor care şi-au lăsat uşile ori ferestrele caselor deschise.
Bunurile sustrase au fost dintre cele mai diverse, constând în sume de bani, bijuterii, produse alimentare, telefoane mobile, aparatură electronică, electrocasnică sau materiale de construcţii, a precizat Eduard Zamfir, reprezentantul IJP Covasna.
Acesta a menţionat că deşi autorii furturilor sunt identificaţi, în multe cazuri prejudiciul nu mai poate fi recuperat.
Eduard Zamfir a subliniat că în următoarele cinci luni IJP Covasna va derula o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe şi anexe gospodăreşti, campanie în care se va pune un accent deosebit pe informarea populaţiei cu privire la măsurile minime de protecţie.
Mara Deleanu