Numărul accidentelor de muncă înregistrate în Harghita a scăzut
Publicat de radiomures, 9 august 2012, 00:00
Numărul accidentelor de muncă înregistrate în Harghita, în primele şase luni ale anului, este mai mic decât în 2011.
În schimb, numărul accidentelor mortale se situează la nivelul anului trecut.
Datele statistice făcute publice de Inspectoratul Teritorial de Muncă Harghita arată că în prima jumătate a anului s-au înregistrat 32 de accidente de muncă, faţă de 34 câte s-au produs anul trecut. Dintre acestea, 27 au fost cu incapacitate temporară de muncă şi 5 s-au soldat cu decesul unor muncitori.
Cauzele care au dus la producerea accidentelor au fost, printre altele, organizarea defectuoasă a proceselor de producţie, lipsa echipamentelor de protecţie, slaba pregătire a muncitorilor din firmele noi înfiinţate sau lipsa lor de atenţie.
În ceea ce priveşte acţiunile pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă, s-au efectuat, în primele şase luni ale anului, un număr de 533 de controale, la 427 de unităţi economice.
Ioana Dima