Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza gripei a ajuns la 28

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 ianuarie 2019, 08:05
Alte trei decese din cauza virusului gripal au fost confirmate ieri, astfel numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza gripei a ajuns la 28, toate fiind nevaccinate.
La cabinetele medicilor de familie nu mai există vaccin antigripal, de aceea sunt propuneri pentru ca autorităţile să schimbe modul de distribuire a serului.
Medicii de familie au solicitat suplimentarea dozelor de vaccin antigripal, precizând că acestea trebuie să ajungă în cabinete până la data de 1 februarie, pentru a le putea administra pacienţilor în timp util.
Până la sfârşitul săptămânii vor fi trimise în teritoriu suplimentar aproximativ 10.000 de fiole destinate îmunizării împotriva gripei – a anunţat, aseară, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.