Numărul mare de accidente rutiere ridică tarifele RCA

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 noiembrie 2018, 15:20
Frecvența tot mai mare a accidentelor grave produse în România în ultimul timp va avea ca efect creșterea prețului polițelor auto, crede directorul unei societăți de asigurări din Mureș, Alexandru Negrea:
Datorită frecvenței foarte mari a accidentelor cu victime, și a pretențiilor de despăgubire care ajung în foarte multe cazuri să concureze chiar suma maximă pe care o poți plăti pentru același tip de accident, respectiv 6,2 milioane de euro, societățile de asigurare sunt obligate să își crească prețurile în așa fel încât să aibă și profit, lucru care din păcate nu se întâmplă deocamdată în piața de răspundere civilă auto, unde cred că la nicio companie de asigurări nu există o rată mai mică de 100-110 la sută.
Preţurile poliţelor RCA cresc uşor de luna aceasta pentru persoanele fizice, în timp ce pentru firme scad.
Tariful mediu de referinţă la persoane fizice este de 790 de lei, cu 4% mai mult faţă de februarie, iar la persoane juridice de 1.660 de lei, în scădere cu 5 procente.
Alexandru Negrea susține că aceste prețuri sunt orientative, fiecare companie își stabilește propriile tarife, în funcție de puterea mașinii, vârsta proprietarului și raportul bonus-malus privind corectitudinea șoferului în trafic.
Astfel, calculul la prețul de 790 de lei este pe bonus zero. Un proprietar de vehicul care este în acest moment în bonus 8, tariful lui de referință ar trebui să pornească de la jumătate sau 395 de lei. Cel care este în malus 8, presupun că a făcut trei daune consecutive, ajunge la de două ori prețul acela de referință, deci va plăti 1580 de lei. Cunoscând prețurile de referință, pe internet sunt disponibile multe motoare de căutare pentru un RCA ieftin, unde introducând datele vehiculului tău, afli prețurile companiilor de asigurări.
Șoferii întâlniți azi în trafic declară că plătesc la asiguratori aproximativ aceleași sume ca la polița anterioară. Însă nu toți știu faptul că pot beneficia de o reducere în cazul în care nu au avut accidente rutiere.
Aceste schimbări legislative privind RCA s-au petrecut din anul 2016, când a apărut legea 136, care a fost declanșată de falimentul a două companii mari de asigurări românești. Atunci, au apărut în piață diferențe mari de tarife și a fost nevoie de impunerea unui preț de referință care să regleze piața.
Valeriu Russu