Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 februarie 2019, 08:07
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat aseară că încă două persoane au murit.
Este vorba de doi bărbaţi din judeţul Prahova, în vârstă de 52 şi 37 de ani, care aveau şi alte afecţiuni medicale şi care nu erau vaccinaţi antigripal.
Cele mai multe decese provocate de gripă s-au produs în judeţul Prahova, unde numărul acestora a ajuns la 20.