Numărul deceselor în urma complicaţiilor cauzate de gripă a ajuns la 180

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 martie 2019, 08:32
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat ieri că a fost confirmat decesul unui bărbat în vârstă de 79 de ani, din judeţul Alba, vaccinat antigripal, dar care avea şi alte afecţiuni.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a atras atenţia că pericolul de a contracta virusuri gripale nu a dispărut în România. Ea a spus că dozele de vaccin achiziţionate de minister au fost utilizate aproape în totalitate şi a apreciat că populaţia a înţeles necesitatea imunizării.