Numărul cazurilor de hepatită de origine necunoscută la copii a ajuns la 190 în întreaga lume
Publicat de Hategan Raul, 26 aprilie 2022, 18:14
Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor , focarul a fost raportat pentru prima dată la începutul lunii în Marea Britanie şi de atunci a fost semnalat în cel puţin 12 ţări din lume.
Centrul investighează cazurile alături de autorităţile naţionale şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Hepatita severă sau inflamaţia ficatului este rară la copiii sănătoşi. Până acum, aproximativ 20 de copii au necesitat transplant hepatic. Pe de altă parte, specialiștii nu au descoperit nicio legătură între aceste cazuri de hepatită şi călătorii.
Și în România a fost înregistrat un caz de hepatită acută severă, la un copil de 5 ani, starea acestuia fiind stabilă, au anunțat autoritățile.
Rodica Boariu