Ascultă Radio România Mureș Live

Numărul autovehiculelor din Sfântu Gheorghe aproape s-a dublat în ultimii zece ani

Numărul autovehiculelor din Sfântu Gheorghe aproape s-a dublat în ultimii zece ani
Foto: Sursa foto: Wikimedia Commons

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 noiembrie 2020, 11:05

Numărul autovehiculelor din municipiul Sfântu Gheorghe a crescut considerabil în ultimii zece ani, ajungând de la circa 12.000 la peste 21.500 de exemplare, iar autorităţile caută soluţii pentru a rezolva problema parcărilor şi a reduce poluarea.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat că autorităţile locale iau în calcul varianta de a construit parcări supraetajate, iar pentru a înnoi parcul auto şi a reduce poluarea vor lansa programul ‘Dăm valoare rablei tale’.

Este vorba despre un program prin care se acorda câte 3000 de lei cetăţenilor care renunţă la maşinile vechi sau care vor să cumpere alte autovehicule în locul acestora, însă nu mai vechi de 5 ani.

Programul va fi finanţat din bugetul local, iar banii vor fi acordaţi doar pentru maşinile aflate în stare de funcţionare.

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 17:39

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR

Clădirea monument istoric ce găzduieşte sediul Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc va fi reabilitată printr-un proiect finanţat din fonduri...

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR