Numai 35 % din populaţie e racordată la reţeaua de gaz

Publicat de radiomures, 21 iulie 2018, 16:51
Semnalul de alarmă a fost tras de preşedintele PNL, Ludovic Orban, prezent la Zilele municipiului Topliţa.
Acesta consider că este una dintre marile probleme pe care le are România, în ciuda faptului că ţara noastră dispune de zăcăminte însemnate.
Potrivit liderului PNL, în această perioadă, preţul lemnului de foc, cu care se încălzeşte 65% din populaţie, a crescut de patru ori şi a creat probleme foarte mari, situaţie care ar fi putut fi evitată dacă localităţile ar fi fost conectate la reţeaua de gaz.
Cu o problemă similară se confruntă şi municipiul Topliţa care, potrivit primarului Stelu Platon, are gazul introdus din anul 2010, dar ‘din motive absolut birocratice şi legislative’, timp de opt ani ‘Ministerul Energiei nu a scos la licitaţie licenţa de distribuire, dar nu a lăsat nici comunităţile locale’.
Primarul a susţinut că municipalitatea este pregătită, după apariţia normelor metodologice, să declanşeze procedura de licitaţie pentru încredinţarea licenţei de distribuţie către o firmă privată.