Nu sunt fonduri pentru programul de fertilizare in vitro
Publicat de radiomures, 24 ianuarie 2014, 16:15 / actualizat: 4 martie 2015, 13:29
Programul naţional de fertilizare in vitro şi embriotransfer a fost inaugurat de către Ministerul Sănătăţii în urmă cu trei ani.
Prin acest program cuplurile infertile puteau beneficia gratuit de o singură procedură de fertilizare in vitro şi transfer embrionar, indiferent dacă au mai avut sau nu o asemenea încercare.
Ministerul Sănătăţii susţinea financiar o sigură procedură de fertilizare in vitro, în limita a 1.500 de euro pentru un cuplu, dacă procedura se finaliza cu o naştere.
Finanţarea a fost oprită anul trecut din lipsă de fonduri, iar bugetul din acest an nu mai include acest program, a declarat Bogdan Cârstea, embriolog în cadrul Centrului de Reproducere Umană din Sângeorgiu de Mureş.
Statisticile arată că, în România, unul din şase cupluri se confruntă cu probleme de fertilitate.
În anul 2012 au fost efectuate doar 2.000 de fertilizări in vitro, în condiţiile în care unul din şase cupluri are probleme de infertilitate şi necesarul ar fi de aproximativ 10.000 de fertilizări pe an.
Raluca Creţ