Noul preşedinte ales se întâlneşte azi cu premierul
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 decembrie 2014, 05:46
Preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat, azi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Victor Ponta pentru a discuta : priorităţile guvernării, actualitatea politico-economică şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Executiv.
Întrevederea va începe la ora 12,00, iar premierul Victor Ponta a confirmat participarea.
Ieri, Klaus Iohannis a devenit, oficial, Preşedintele României. El a rostit jurământul de învestitură în faţa Parlamentului şi s-a adresat pentru prima oară naţiunii din calitatea de şef al statului.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a promis românilor o schimbare profundă a societăţii – o ţară eliberată de corupţie, cu o clasă politică reformată.
În ce priveşte politica externă şi de securitate, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre reconfimarea opţiunilor : Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, apartenenţa la NATO şi Uniunea Europeană şi o relaţie privilegiată cu Republica Moldova. Discursul şefului statului a fost primit cu aplauze de parlamentari şi invitaţi.
sursa foto: libertatea.ro