Noul pod peste Dâmbovița de pe DN 73 Pitești-Brașov va fi inaugurat luni, 27 noiembrie
Publicat de Rotar Mirela, 23 noiembrie 2023, 09:24
Noul pod peste Dâmbovița de pe DN 73 care face legătura între Pitești și Brașov va fi deschis luni, 27 noiembrie și va înlocui actualul pod din zona localității Podu Dâmboviței, un pod monument istoric construit în 1888.
Este primul pod metalic în arc de cerc și cale de rulare în partea superioară construit până acum în România, potrivit CNAIR. Lucrările au durat un an și jumătate, iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene.
Pe de altă parte, 50 de kilometri de pe DN 73 Culoarul Rucăr-Bran rămân nemodernizați și, deocamdată fără un nou contract la 10 ani de la primele lucrări făcute atunci doar între Pitești și Câmpulung în Argeș respectiv între Brașov și Cristian (jud. Brașov).
Sursa: RRA