Noul indice ROBOR s-ar putea aplica şi contractelor aflate în derulare

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 aprilie 2019, 12:37
Comisia economică, industrii şi servicii din Senat, a votat azi, cu majoritate de voturi, un amendament la OUG 19/2019 prin care se modifică OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare.
Întrebat despre problema ridicată de bănci, conform căreia prin aplicarea noului indice ROBOR nu se garantează rate mai mici, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir, a răspuns că este ‘o nouă perdea de fum pe care o aruncă băncile’.
Potrivit modificărilor aduse în Comisia Economică, instituţiile de credit au obligaţia ca în decurs de 60 să adapteze contractul conform noilor dispoziţii legale.
După expirarea termenului, prin notificare debitorului, efectele contractului sunt suspendate de drept până la momentul adaptării contractului.