Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor
Publicat de Stan Lucian, 20 noiembrie 2023, 19:37
Noua lege a pensiilor a fost adoptată, în această seară, de Camera Deputaţilor, cu 199 de voturi pentru, 39 împotrivă şi 17 abţineri, for decizional în acest caz.
Actul normativ a trecut în procedură accelerată, într-o singură zi, de comisia de specialitate şi de plen, care a discutat documentul doar o oră.
Ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că prevederile adoptate permit respectarea principiului echităţii şi contributivităţii, în timp ce reprezentanţii opoziţiei susţin că nu există resursele financiare necesare pentru majorararea pensiilor conform noii legi.
Sursa: RRA