Nou incendiu în Harghita!
Publicat de radiomures, 28 iulie 2012, 00:00
Un incendiu a cuprins mai multe hectare de turbă din apropierea comunei Ciceu, fumul gros degajat provocând mari neplăceri persoanelor cu afecţiuni respiratorii. Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, lt. col. Ovidiu Dudu, a declarat că este vorba de opt focare aprinse, pentru stingerea cărora s-a încercat, iniţial, folosirea de motopompe. Stratul de turbă are o adâncime şi de până la doi metri iar apa nu poate ajunge până la stratul inferior. Din acest motiv s-a recomandat autorităţilor locale săparea cu escavatoarele a unor şanţuri de doi metri, care să fie inundate cu apă pentru ca turba să fie stinsă. La faţa locului se află pompieri militari şi civili dar şi cetăţeni care încearcă să dea o mână de ajutor. Alte patru incendii de vegetaţie uscată şi resturi se exploataţie forestieră sunt în supraveghere în Harghita, la faţa locului aflându-se serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi silvicultori.
Ioana Dima