„Norman Manea 88 – o călătorie în istorie şi în memorie”
Publicat de Stan Lucian, 19 iulie 2024, 18:53
Scriitorul Norman Manea, una dintre cele mai importante figuri ale scenei literare internaţionale, supravieţuitor al Holocaustului, este sărbătorit azi, la împlinirea vârstei de 88 de ani de Institutul Cultural Român cu un material video difuzat online timp de 24 de ore.
Pe platformele sociale ale ICR şi pe cele ale reprezentanţelor sale din străinătate se va difuza „Norman Manea 88 – o călătorie în istorie şi în memorie”.
Este o producţie video a Centrului Naţional al Cărţii, după un montaj realizat de poetul Florin Iaru.
Sursa: RADOR