Noile tăblițe cu denumirea străzilor de la Sf Gheorghe, ilegale
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 ianuarie 2019, 08:36
Conducerea Asociatiei Civice pentru Demnitate în Europa afirma ca noile tablite cu denumirile strazilor din municipiul Sfântu Gheorghe sunt ilegale, deoarece nu respecta caracterul de limba oficiala de stat a limbii române, si cere primarului Antal Arpad sa respecte legea, avertizând ca în caz contrar îl va actiona în judecata.
Presedintele ADEC, Dan Tanasa afirma ca, potrivit legii, denumirile în limba minoritatilor nationale, în acest caz în limba maghiara, trebuie inscriptionate sub denumirile în limba oficiala de stat, limba româna, dar Primaria Sfântu Gheorghe a pus cele doua denumiri în aceeasi linie.
Primaria municipiului Sfântu Gheorghe a anuntat luni ca a demarat o ampla campanie de schimbare a tablitelor cu denumirile strazilor din oras, propunându-si sa le reînnoiasca în totalitate pâna la finele acestui an.