Noi reguli pentru procesarea probelor de alcoolemie

Publicat de radiomures, 12 februarie 2018, 13:15 / actualizat: 12 februarie 2018, 17:03
Din luna iunie, probele biologice pentru testarea alcolemiei recoltate de la conducătorii auto, vor trebui procesate exclusiv cu un dispozitiv special care trebuie să se afle în dotarea tuturor Serviciilor de Medicină Legală din ţară.
Măsura este impusă de decizia comună a Institutului de Medicină Legală Mina Minovici şi Consiliului Superior de Medicină Legală, care prevede că vor fi acceptate doar rezultatele testelor efectuate cu noua metodă.
Un astfel de echipament costă aproximativ 50.000 de euro, iar achiziţionarea acestuia de către Spitalele Judeţene este obligatorie pentru a nu se ajunge la retragerea acreditării Serviciilor de Medicină Legală.