Noi cursuri de formare profesională la AJOFM Brașov

Publicat de radiomures, 4 februarie 2016, 08:48
În această lună şomerii braşoveni se pot înscrie gratuit la unul din cele nouă cursuri de formare profesională.
AJOFM Brașov organizaeză în această lună, 9 cursuri gratuite pentru urmatoarele meserii: administrator pensiune turistică, barman, bucătar, confecţioner-asamblor articole din textile, cameristă, coafor, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, montator pereţi plafoane din gips-carton şi sudor.
Perioada preconizată pentru începerea cursurilor este între 15 şi 29 februarie.
Studiile necesare în vederea participarii la unul din cursurile de formare profesională sunt: liceul pentru cursurile de administrator pensiune turistică şi coafor; şcoala profesională de profil tehnic pentru cursurile de instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze şi sudor; studii minime obligatorii pentru cursurile de: barman, bucătar, confecţioner-asamblor articole din textile, cameristă şi montator pereţi şi plafoane din gips-carton. Durata cursurilor este de 3 luni pentru cursurile de barman, confecţioner-asamblor articole din textile şi cameristă și de 6 luni pentru restul cursurilor.
Înscrierea la aceste cursuri se face pe baza recomandării emise de compartimentul de informare şi consiliere, în baza unei cereri însoţită de următoarele documente: actul de identitate, certificat de naştere, actele de studii eliberate în condiţiile legii, actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice, plus o cerere de înscriere la programul de formare profesională.
Cursurile sunt organizate în mod gratuit, pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la AJOFM Braşov, şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul AJOFM Braşov, Str. Lungă, Nr.1A.
Vali Blajovan
Foto: www.cursuriadulti.ro