Noi creșe în municipiul Brașov
Publicat de radiomures, 16 august 2016, 13:41
Municipalitatea are ca obiectiv deschiderea a două noi creșe la Brașov, ele urmând să devină funcționale la începutul lunii septembrie.
Pentru aceasta vor fi scoase la concurs noi posturi. În momentul de față, în orașul de la poalele Tâmpei sunt opt creșe, care cuprind peste opt sute de locuri. Pentru a face față noilor cerințe, având în vedere că toate locurile din creșe sunt deja solicitate, Primăria având înregistrate peste 200 de cereri în plus, față de capacitatea maximă, municipalitatea va suplimenta numărul de locuri și va scoate la concurs în această lună mai multe posturi. Este vorba despre cele de îngrijitor, dar și posturi de medic, pediatru și dietetician. Problema delicată este că la precedentele concursuri care vizau posturile de medic nu s-a prezentat niciun candidat, din cauza salarilor mici oferite de Serviciul Public de Administrare Creşe Braşov. Cartierele brașovene cu deficit de locuri în creșe sunt Tractorul – Coresi, Bartolomeu și Valea Cetății. În ultimii şase ani, au fost construite la Brașov trei creşe noi şi au fost reabilitate complet alte două.
Dorin Dușa