Noi atracții la Grădina Zoologică din Târgu-Mureș

Publicat de Corina Muntean, 4 februarie 2021, 15:06
Conducerea Grădinii Zoologice din Târgu Mureș intenționează aducerea unor noi specii de animale care să crească gradul de atractivitate a acestui obiectiv.
Din păcate, procesul de transfer a fost îngreunat de pandemie, spune Kopoc Andras, directorul adjunct al Zoo Târgu Mureș:
Din păcate pandemia ne-a îngreunat transportul animalelor, dar suntem în tratative cu 3 grădini zoologice din Ungaria și sperăm ca în curând să aducem niște animale din speciile flamingo, takin și bizon.
Pandemia a dus și la o scădere semnificativă a numărului de vizitatori care au trecut poarta celei grădinii zoologice. Revine directorul adjunct, Kopoc Andras:
În general numărul anual de vizitatori este de circa 260.000 iar anul trecut am înregistrat o scădere de 70.000 însă, odată ce am putut deschide grădina publicului, vizitatorii au venit și ne-au susținut.
Grădina Zoologică din Târgu Mureș este cea mai mare din țară, cu o suprafață de 40 de hectare și găzduiește peste 700 de animale din 90 de specii diferite, printre care și singurii elefanți respectiv singura girafă din România.
Vlad Todoran