Noaptea culturii, weekend-ul viitor la Târgu Mureș

Publicat de Corina Muntean, 10 mai 2019, 17:42
Ediția din acest an a ”Nopții Muzeelor” începe vineri, 17 mai, cu vizitarea sinagogii și cu un concert la Palatul Culturii.
Începând din data de 18 până pe 19 mai, ora 2 dimineața, târgumureșenii pot vizita toate instituțiile de cultură din municipiu, muzee, teatre, biblioteci, cetatea medievală, biserici și obiective arhitecturale.
Programul stufos a fost afișat pe site-urile Muzeului Județean și a Teatrului Național, iar accesul la toate obiectivele se va face cu o brățară al cărei preț este de 10 lei pentru adulți și 6 lei pentru copii și pensionari.
Copiii sub 6 ani și persoanele cu dizabilități au gratuitate.
Directorul Muzeului Județean Mureș, Soos Zoltan:
Este un eveniment deja bine cunoscut pentru târgumureșeni. După experiențele noastre din anii precedenți, interesul târgumureșenilor este, din punctul nostru de vedere, foarte pozitiv și foarte multă lume vine. Este și ocazia cu care târgumureșenii ajung la muzeu și cunosc oferta muzeală pentru acest an. Noi ne axăm programele ca la început de vară să avem o ofertă puternică pentru vizitatorii noștri, având în vedere că foarte mulți programează vizita la muzeu pentru această perioadă.
La Teatrul Național, vizitatorii vor putea intra în culise, se vor întâlni cu actorii, vor putea participa activ la repetiții, pune întrebări și, evident, vor asista la spectacole.
Directorul Naționalului, Gasparyk Attila, este de părere că Noaptea Muzeelor este o bună ocazie de a-i atrage pe cetățeni spre cultură , dar și de a afla ce tip de spectacole își doresc:
Eu cred că identitatea unui oraș ca Târgu Mureș este marcată de acele instituții culturale care funcționează în oraș, de exemplu Teatrul Național. Eu sunt târgumureșean pentru că am acces la Teatrul Național Târgu Mureș, am acces la Muzeul Județean Mureș, ascult postul de radio public, Radio Târgu Mureș, asta îmi dă identitatea. Acest eveniment, noaptea muzeelor, ne aduce mai aproape. În direct putem schimba experiențele și cerințele publicului, să vedem ce-ar mai vrea să asculte, ce-ar mai vrea să vadă. E o formă de dialog deschis.
Gaspayk Attila îi roagă pe spectatori să se înregistreze, mai ales la turul teatrului, pentru a se evita aglomerația.
Raluca Creţ