Ninge uşor în Pasul Tihuţa, pe DN 17
Publicat de Rotar Mirela, 18 aprilie 2024, 13:06
Ninsorile s-au întors, azi, în Pasul Tihuţa, aflat la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava şi străbătut de Drumul Naţional 17, ca urmare a răcirii accentuate a vremii, în zonă fiind depus un strat subţire de zăpadă.
În zonă intervin echipaje de la Secţia de Drumuri Naţionale, cu antiderapant.
Judeţul se află sub o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică.
Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cel mai mult a plouat în ultimele 24 de ore în localitatea Viile Tecii, unde s-au înregistrat 22,4 litri pe metru pătrat.