Ninge în centrul țării
Publicat de radiomures, 24 noiembrie 2015, 14:20 / actualizat: 25 noiembrie 2015, 10:27
Ninsori abundente vor cădea din această după-amiază în mai multe zone din centrul României, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
La ora 16 intră în vigoare o avertizare cod galben, care va fi valabilă până mâine la ora 14.
În Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, ninsorile vor predomina şi în estul sau sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.
Sunt vizate de avertizare și judetele Brasov, Sibiu și Covasna.
Foto: radioconstanta.ro