Nicolae Bănicioiu, urmărit penal
Publicat de MIRELA ROTAR, 30 octombrie 2020, 11:17
Nicolae Bănicioiu, fost ministru al tineretului şi apoi al sănătăţii, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată. Anchetatorii au pus sechestru asigurator pe bunuri imobile şi poprire pe conturile lui Bănicioiu.
Între altele, procurorii anticorupţie susţin că fostul ministru ar fi primit 2,5 milioane de lei de la doi oameni de afaceri pentru a numi sau păstra în funcţie manageri ai unor spitale publice cu care afaceriştii aveau contracte în derulare.
Dosarul cauzei are peste 180 de volume.