Niciunul din cei şapte parlamentari harghiteni nu s-a prezentat azi, la BEJ, să-şi ridice certificatul doveditor al alegerii

Publicat de radiomures, 16 decembrie 2016, 13:09
În ultima şedinţă a Biroului Electoral Judeţean Harghita, toate certificatele au fost preluate de reprezentantul UDMR, singura formaţiune care a obţinut mandate în judeţ.
La alegerile precedente, parlamentarii aleşi veneau şi îşi ridicau personal mandatele, în cadru festiv, de la preşedintele BEJ.
În urma scrutinului din din 11 decembrie, UDMR a obţinut toate mandatele de parlamentar din judeţ, respectiv cinci de deputat şi două de senator.
Cei cinci deputaţi UDMR din Harghita sunt Kelemen Hunor, Korodi Attila, Bende Sandor, Benedek Zacharie şi Sebestyen Csaba-Istvan, iar cei doi senatori sunt Verestoy Attila şi Tanczos Barna.