Nicholas David, învingător la Intaro Trophy de la Târgu Mureș
Publicat de Stan Lucian, 30 septembrie 2024, 14:45
Jucătorul român de tenis Nicholas David Ionel a câștigat prima ediție a turneului internațional Intaro Trophy de la Tg.Mureș, competiție dotată cu premii totalizând 15.000 de dolari și la care au participat tenismeni din peste 10 țări.
În finala probei de simplu, Nicholas David (21 ani, locul 352 ATP), principalul favorit, s-a impus, duminică, în trei seturi, cu 6-0, 4-6, 6-3, în fața brazilianului Joao Eduardo Schiessl, cap de srie numărul 7.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, finala care ar fi trebuit să aibă loc la Baza Forza, care a găzduit întregul turneu, a fost mutată în sala de sport a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade”.
La dublu, victoria a revenit, sâmbătă, perechii formate din italianul Elio Jose Ribeiro Lago și brazilianul Joao Eduardo Schiessl, care a învins în finala de sâmbătă, cu 6-4, 6-4, cuplu român Alexandru Cristian Dumitru/Dan Alexandru Tomescu.
Autor: Valeriu Voaideș