Nesimţiri de autobuz
Publicat de radiomures, 16 aprilie 2015, 07:00
Un filmuleţ circulă zilele acestea în mediul online. Acesta prezintă o femeie care fumează în autobuz o ţigară electronică şi este luată la rost de ceilalţi pasageri. Nu intru în detalii, nu vreau să descriu imaginile, dar dacă îl găsiţi şi vedeți, sigur veţi observa câteva lucruri interesante.
În primul rând că persoanele care încep circul finalizat cu pumni sunt de vârsta a treia. În al doilea rând că nici „victima” nu e mai brează şi, în loc să oprească ţigara cu pricina, dă apă la moara nemulţumiţilor. Nu în ultimul rând, veţi observa un număr de pasageri care îi lasă pe ceilalţi să se bată fără să facă sau să zică nimic.
M-am oprit asupra acestor aspecte pentru că, cred eu, ele formează o imagine cât se poate de clară a călătorilor cu autobuzul. Chiar dacă, în ultimii 6 ani de când „busul” este mijlocul de transport pe care îl utilizez cel mai frecvent, nu am întâlnit astfel de situaţii, comportamentele de felul acesta există.
Să le luăm pe rând. Primii care au întotdeauna ceva de obiectat, comentat, observat sunt persoanele în vârstă. Acestea pot fi deranjate de multe, multe lucruri şi nu ezită niciodată să ia atitudine. Uneori au dreptate, alteori exagerează. De exemplu, într-o zi veneam din Tudor către Centru cu autobuzul 6. La Fortuna, deci departe de destinaţie, un tânăr s-a urcat şi s-a aşezat pe scaunul dinspre culoar. A urcat un domn mai în vârstă, care a fost imediat nemulţumit şi, cale de 4 staţii, a ţinut un discurs cu voce tare despre cum bunul simţ spune că trebuie să te aşezi pe scaunul de la geam şi să-l laşi pe cel dinspre culoar liber. Tânărul coborâse după două staţii, dar omul şi-a continuat peroraţia, de ziceai că soarta lumii depindea de asta.
Să lăsăm deoparte faptul că ţigara electronică este o megaprostie, care conţine mai multă nicotină în cinci fumuri decât zece ţigări. Înţeleg, oamenilor le place, unii încearcă să se lase de fumat, alţii vor doar să se dea mari că au şi ei o astfel de țigară, dar de ce, pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să fumezi în autobuz?! Nu scoate fum, nu deranjează pe nimeni, dar este un nonsens! Am văzut şi eu indivizi cărora li se pare că sunt tare interesanţi când trag dintr-o astfel de ţigară, dar nu sunt. La final să vorbim despre cei care stau şi nu reacţionează. Din ăştia sunt mulţi, nu reacţionează nici când vine vorba să ajute o femeie cu căruciorul să coboare, nici când cineva cade din cauza frânelor bruşte puse de şofer şi nici în alte asemenea împrejurări. Greu se găseşte câte unul cu bun simţ şi cap limpede pe umeri să aplaneze o situaţie sau să reacţioneze decent la ce se întâmplă în jur.
Asta este România din autobuz, stimaţi cititori. Asta avem, cu asta defilăm, este o chestiune de mentalitate, aşa cum de multe ori am spus, de mentalitate şi de civilizaţie.
Sanda Viţelar