Nereguli în 8 staţii CFR controlate de inspectorii CJPC Harghita
Publicat de Rotar Mirela, 10 mai 2023, 08:32
Sălile de aşteptare ale gărilor CFR din Odorheiu Secuiesc, Mădăraş şi Lunca de Jos au fost închise temporar de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, din cauză că nu aveau autorizaţie de la Autoritatea Feroviară Română, dar şi pentru lipsa igienei. Nereguli au fost găsite în toate cele opt gări din judeţ controlate.
Comisarii harghiteni au controlat staţiile CFR din Tuşnad Sat, Siculeni, Sâncrăieni, Mădăraş, Gheorgheni, Topliţa, Odorheiu Secuiesc şi Lunca de Jos,’constatându-se abateri la fiecare dintre acestea’.
Pentru neregulile întâlnite, s-au aplicat 15 amenzi contravenţionale, în valoare de 117.000 lei şi cinci avertismente şi s-au oprit temporar serviciile la sălile de aşteptare din gările CFR din Odorheiu Secuiesc, Mădăraş şi Lunca de Jos, până la remedierea deficienţelor.
CJPC Harghita va repeta controlul la operatorii economici opriţi de la funcţionare.