Nepotul poetului Octavian Goga va fi ghid pentru o zi

Publicat de radiomures, 2 aprilie 2016, 11:00
Turiştii care vor vizita astăzi, după ora 16.00, casa lui Octavian Goga din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, vor fi ghidaţi chiar de nepotul poetului, Dinu Bucşan. Inițiativa inedită de a le fi ghid turiștilor are loc cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea ‘poetului pătimirii noastre’.
”Astăzi va fi una din puţinele zile din an când se poate vizita casa lui Goga, din comuna în care s-a născut, intrarea fiind gratuită” a spus nepotul poetului.
Între manifestările prilejuite de aniversarea a 135 de ani de la naşterea poetului Octavian Goga se numără vernisarea expoziţiei de la Căminul Cultural conținând documente de la Arhivele Naţionale, un recital din poeziile poetului și lansarea volumul ‘Răşinari – Paris şi retur’.
Foto: www.turism-transilvania.ro