Nemulțumire a artiștilor plastici profesioniști din Mureș

Publicat de Corina Muntean, 23 iulie 2020, 13:30 / actualizat: 23 iulie 2020, 15:18
Aceasta a fost generată de un proiect de hotărâre înaintat de municipalitate Consiliului Local Târgu-Mureș, ce privește un imobil situat pe Strada Bolyai din Târgu-Mureș, în care se află atelierele a peste 20 de artiști plastici mureșeni.
În cazul în care acest proiect va trece, artiștii, ale căror ateliere se află acolo de circa 40 de ani, vor fi nevoiți să le mute într-o altă clădire.
Conducerea Uniunii Artiștilor Plastici Mureș este extrem de nemulțumită și acuză autoritățile locale de rea-credință, spune președintele uniunii, Mana Bucur:
Ei judecă această clădire ca ceva gol, au subevaluat clădirea, monument istoric și elemente de patrimoniu, nu poate avea o valoare de 500 de mii de euro iar cealaltă clădire, pe care vor să ne-o dea la schimb a fost supraevaluată al circa 700 de mii. Deocamdată nu vrem să discutăm despre schimb, trebuie să vedem exact ce ni se oferă, nouă ne-a parvenit acest proiect cu 2 zile înainte de ședință, incorect, absolut incorect pentru că știu sigur că această idee a pornit în aprilie și în mai s-a făcut evaluarea, primăria deci știe din Mai de acest proiect.
Consilierul Local Radu Bălaș consideră că acest schimb de imobile este suspect:
Eu și ceilalți doi colegi ai mei nu vom vota acest proiect de hotărâre, încă din ședințele de comisie am stabilit chestiunea asta pentru că nu am avut informații suficiente, nu e clar nimic dar mai ales pentru că, aceste manevre imobiliare, aceasta nu fiind singura, vin spre sfârșitul mandatului primarului și le considerăm suspecte pe toate.
Primăria Târgu-Mureș nu a oferit, până la această oră, un punct de vedere în legătură cu acest subiect.
Ședința Consiliului Local Tg.Mureș, în care urmează să fie votat proiectul de hotărâre, începe la ora 14,00.
Vlad Todoran