Neimpozitarea jocurilor de noroc e oprită de Gheorghe Ialomițeanu
Publicat de radiomures, 3 februarie 2014, 11:11
Deputatul PD-L e de părere că acest domeniu de activitate, trebuie impozitat cu 25%.
Fostul ministru al Finanțelor, deputatul PD-L de Brașov, Gheorghe Ialomițeanu, a declarat că în urma unei luări de opinie, a reușit să stopeze intenția Guvernului de a nu impozita jocurile de noroc.
Pe site-ul Ministerului de Finanţe au fost introduse spre dezbatere publică mai multe modificări ale Codului Fiscal.
Deputatul Ialomițeanu, spune că după intervenția sa, partea în care veniturile din jocurile de noroc erau neimpozitate a fost scoasă. „Jocurile de noroc sunt un domeniu care trebuie impozitat nu cu 16%, ci cu 25%”, e de părere fostul ministru al Finanțelor.
Deputatul Gheorghe Ialomițeanu a mai adăugat că mediul de afaceri solicită reducerea cotelor la contribuţiile sociale cu 5% şi chiar reducerea cotei unice pentru a ajuta mediul de afaceri.
Vali Blajovan