Negocierile vizând formarea noului guvern vor fi reluate săptămâna aceasta
Publicat de MIRELA ROTAR, 21 octombrie 2019, 08:25
Astfel, liberalii şi-au pregătit o strategie pentru a-i mobiliza pe parlamentarii care au votat moţiunea de cenzură să susţină şi cabinetul care se va forma în jurul premierului desemnat, Ludovic Orban.
Acesta a declarat ieri că a inclus în programul de guvernare lucruri solicitate de formaţiunile care ar putea sprijini executivul liberal.
În schimb, premierul în exerciţiu, Viorica Dăncilă, s-a declarat încrezătoare că niciun parlamentar social-democrat nu va vota pentru cabinetul Orban.
Mai mult, preşedintele PSD, a declarat, aseară, că social-democraţii iau în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă punctând însă că se teme că acest lucru ar adânci şi mai mult criza politică actuală.