Negocieri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Publicat de Rotar Mirela, 18 ianuarie 2024, 07:09
Medicii de familie şi cei din ambulatorii de specialitate sunt aşteptaţi azi la negocieri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe marginea proiectului noului contract-cadru care prevede, între altele, reducerea valorii punctului de consultaţii – o măsura care a provocat proteste în ultimele zile în toată ţara.
O delegaţie a celor care au pichetat ieri sediul CNAS Bucureşti a fost primită la discuţii de noua directoare a instituţiei, Valeria Herdea.
Ea a precizat că se vor depune eforturi pentru identificarea de soluţii prin negocieri, dar că, se recomandabilă o evaluare a impactului financiar al propunerilor care se vor face.
Sursa: RADOR