Nedeia mocănească va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Valea Zânelor, în staţiunea Covasna

Publicat de radiomures, 22 iulie 2016, 17:28
Este vorba despre una dintre cele mai vechi şi populare sărbători ale românilor transilvăneni.
Sărbătoarea aminteşte de vremurile când ciobanii coborau de la munte, în preajma Sântiliei, pentru a-şi alege nevestele, iar în cadrul acesteia vor fi prezentate obiceiurile de nuntă specifice zonei, cum ar fi cerutul miresei, bărbieritul mirelui, hora miresei, ruperea colacului, descălţatul naşilor, trânta voinicilor şi ridicatul bolovanului. La nedeia vor participa solişti vocali, formaţii folclorice, meșteri populari, crescători de oi din zonă care vor prezenta publicului cum se fac brânza, urda, pastrama de oaie, tochitura şi bulzul copt pe jar.
Nedeia va începe sâmbătă cu o şezătoare, iar duminică dimineaţă, alaiul de nuntă va porni, conform tradiţiei, din fața Bisericii ortodoxe din Voinești, spre casei nedeii din Valea Zânelor, în curtea căreia va avea loc petrecerea.
La sfârşitul acestei săptămâni vor mai avea loc diverse manifestări cultural artistice cu prilejul zilelor comunelor Bodoc, Ojdula, Ilieni, Bodoc, Biborţeni şi Malnaş.
Mara Deleanu