”Națiunea e în alertă, e atentă și foarte nemulțumită„
Publicat de radiomures, 7 februarie 2017, 12:57
Așa și-a început șeful statului discursul în plenul Parlamentului.
Klaus Iohannis a vorbit despre strategia tip kamikaze a PSD-ului, care în doar o lună de la câștigarea alegerilor a reușit „performanța de a intra în coliziune frontală cu o parte însemnată din societatea românească„:
Președintele susține că afirmaţiile preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor privind o încercare a sa de a răsturna Guvernul sunt false.
Șeful statului consideră că retragerea OUG 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru reprezintă prea puţin, iar alegerile anticipate prea mult, astfel că PSD, cel care a creat aceată criză, trebuie să o și rezolve:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, dacă PSD nu rezolvă ‘urgent’ criza, va convoca, la Palatul Cotroceni, consultări, pentru a vedea care sunt soluţiile posibile.
Șeful statului a anunţat că va convoca referendumul naţional după ce va primi răspunsul la solicitarea sa din partea Parlamentului.
Corina Fontu