Naționala de futsal joacă la Tg.Mureș cu Germania și Ucraina
Publicat de Rotar Mirela, 7 decembrie 2024, 12:49
Echipa națională de futsal a României va disputa în Sala Sporturilor din Tg.Mureș primele două partide din faza a 2-a a calificărilor pentru Campionatul European de anul viitor.
Primul joc, cel cu Germania, va avea loc joi, 12 decembrie, iar cea de-a doua partidă, cu Ucraina, este programată în data de 17 decembrie. Câștigătoarea acestei grupei, din care face parte și Ciprul, se va califica la turneul final, găzduit în perioada 18 ianuarie-8 februarie 2026, de Letonia și Lituania.
Printre jucătorii convocați la echipa națională, antrenată de târgumureșeanul Kacso Endre, se numără 5 componenți ai formației FK Odorheiu Secuiesc, respectiv Bálint Andor, Sergiu Gavrilă, Hadnagy István,Vlad Dudău și portarul Petrișor Toniță, precum și trei de la CSM Tg.Mureș, Iszlai Richárd, Küsmödi Tamás și Bogdan Covaci.
Autor: Valeriu Voaideș