NASA a descoperit o planetă potențial locuibilă, la 100 de ani lumină
Publicat de MIRELA ROTAR, 7 ianuarie 2020, 13:10 / actualizat: 1 februarie 2020, 11:26
Satelitul de monitorizare a exoplanetelor în tranziţie (Transiting Exoplanet Survey ) (TESS) al NASA a descoperit o altă planetă de dimensiuni terestre, potențial locuibilă, la 100 de ani lumină distanță de Sistemul nostru Solar, au anunțat specialiștii de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, la reuniunea anuală a Societății Astronomice Americane din Honolulu, Hawaii.
Noua planetă, denumită numită TOI 700 d se alătură altor planete de dimensiunea Pământului descoperite de NASA, inclusiv câtorva din sistemul TRAPPIST-1 și altor lumi descoperite de Telescopul spațial Kepler al NASA, a spus JPL.
„TESS a fost proiectat și lansat special pentru a găsi planete de dimensiuni terestre care orbitează stele din apropiere”, a declarat Paul Hertz, directorul diviziei de astrofizică la sediul
NASA din Washington, într-un comunicat. „Planetele din jurul stelelor din apropiere sunt mai ușor de urmărit cu telescoape mai mari în spațiu și pe Pământ. Descoperirea TOI 700 d este cheie pentru TESS. Confirmarea dimensiunii planetei și a stării zonei locuibile cu ajutorul Spitzer este o altă victorie, deoarece acesta se apropie de sfârșitul operațiunilor științifice din ianuarie ”.
Steaua TOI 700 este una de mici dimensiuni, aproximativ 40% din cea a Soarelui și de două ori mai rece.
Cercetătorii nu au stabilit încă din ce este formată planeta TOI d și nici care este compoziția atmosferică și temperatura de la suprafață.
Dana Boieriu