„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean
Publicat de Corina Muntean, 18 ianuarie 2024, 11:20
Să sperăm că titlul emisiunii-din-emisiune (că asta e, în fond, „Muzică de poveste”) vi se va părea, și de data asta, pe deplin justificat. Iată, spre exemplu, istoria unui amor neîmplinit în „Hey, Eugene” (compus de China Forbes, solista de la Pink Martini, în 2007), sau cameleonica trupă Roșu și Negru, cu un refren popular, aflat și acum pe buzele tuturor („Alfabetul” a apărut în 1979).
Iat-o pe Laura Marling, câștigătoare a unui Brit Award în 2011, cu un titlu superb în playlist („Hope in the Air”). Ca să nu mai spunem de Dan Andrei Aldea, de la a cărui dispariție se-mplinesc, fix azi, 4 ani.
La 15 și 30 de minute, noul „Jurnal cultural”.
Joi, 18 ianuarie, după ora 15, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Autor: Dana Ardelean