„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Publicat de Corina Muntean, 11 octombrie 2022, 13:51
Un hit reprezentativ pentru glam rock-ul britanic de la mijlocul anilor ’70 („Fox on the Run”, de la Sweet), dovada că hamburghezii Blumfeld au lăsat ceva în urma lor după ce s-au despărțit în 2007 („Wir Sind Frei”), amintirea unei colaborări onorante pentru Vama (în videoclipul „Copilul care aleargă către mare” joacă Victor Rebengiuc) sau a ceea ce fredonam în 1988 împreună cu Guns’N’Roses („Used to Love Her”).
Iată câteva motive pentru care ar merita să fim împreună marți, 11 octombrie, după ora 15, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM/98,9 FM/94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Autor: Dana Ardelean
Editor: Corina Muntean