Muzeul Naţional Bran va rămâne deschis până la sfârşitul anului

Publicat de radiomures, 31 martie 2016, 13:19
Așa au decis reprezentanţii Ministerului Culturii, în urma discuţiilor purtate ieri cu vicepreședintele Consiliului Județean Brașov şi cu directorul Muzeului de Istorie Braşov. Iniţial era prevăzut ca Muzeul Bran să fie închis în luna august, în condiţiile în care Vama Medievală trebuie să intre în posesia familiei de Habsburg, care a preluat deja castelul, iar terenul pe care se află Secţia Etnografică este retrocedat.
În toată această perioadă se vor căuta soluţii pentru salvarea patrimoniului instituţiei, care deține aproape 10.000 de exponate. Directorul Muzeului de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, spune că în curând se va întruni şi Comisia Naţională a Muzeelor, care aduce cei mai buni specialişti şi că probabil de acolo vor veni şi propuneri bune.
Muzeul Naţional din Bran are trei secţii: Secţia Castel, care funcţionează în Castelul Bran, Secţia Etnografică, un muzeu al satului brănean, şi Vama Medievală. Secţia Castel a fost închisă în 2009, când Castelul Bran a fost preluat de Dominic de Habsburg, toate piesele din castel deţinute de statul român fiind mutate în Vama Medievală. Din luna august 2016, clădirea Vămii Medievale intră în posesia familiei de Habsburg care deține şi castelul.
Foto: www.tripbooking.ro