Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului marchează Săptămâna Mobilităţii
Publicat de Corina Muntean, 22 septembrie 2018, 13:25
Vizitatorii cu biciclete sau trotinete beneficiază, în weekend, de acces gratuit în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Instituţia marchează astfel Săptămânii Mobilităţii, prin care oamenii sunt încurajaţi să renunţe la automobile şi să se deplaseze pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este considerat cel mai mare de acest fel din România şi se întinde pe o suprafaţă de 96 de hectare. Vizitatorii au la dispoziţie două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, un centru de informare turistică, patru parcări, peste zece kilometri de alei, numeroase locuri de popas, spaţii destinate demonstraţiilor practice şi târguri gastronomice sau la care sunt invitaţi meşteşugari din ţară şi străinătate.
Un bilet de acces costă 17 lei.