Musicalul ‘Fantoma de la Operă’ şi-a încheiat astăzi parcursul record pe Broadway
Publicat de Andrei Borz, 17 aprilie 2023, 17:15 / actualizat: 17 aprilie 2023, 18:58
Musicalul ‘Fantoma de la Operă’ şi-a încheiat astăzi parcursul record pe Broadway, după 35 de ani şi aproape 14.000 de reprezentaţii, din cauza audienţelor prea scăzute de după pandemie.
Legende ale Broadway-ului – printre care Michael Crawford, Sarah Brightman şi Judy Kaye – au avut roluri principale în cel mai longeviv musical de pe Broadway. De la premiera din 1988, povestea fantomei care trăieşte ascunsă în subsolurile Operei din Paris şi se îndrăgosteşte de balerina Christine a adus venituri de 1,4 miliarde de dolari, a atras aproape 20 de milioane de spectatori şi a antrenat aproximativ 6.500 de angajaţi, inclusiv 450 de actori.
De acum înainte, cel mai longeviv musical interpretat la New York va fi „Chicago”. Cele 41 de teatre de pe Broadway aduc în medie venituri săptămânale de peste 30 de milioane de dolari.
Sursa: romania-actualitati.ro