Mureșenii, receptivi la colectarea uleiului alimentar uzat

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 mai 2022, 15:55 / actualizat: 3 mai 2022, 17:53
Asociația Energia Inteligentă a inițiat proiectul „STOP aruncării uleiului alimentar uzat” prin care vrea să atragă atenția asupra impactului devastator pe care acesta îl poate avea asupra mediului.
Ca un prim pas, astăzi a avut loc o întâlnire online cu oameni de afaceri, din administrația centrală și parlamentari, cărora li s-a prezentat un studiu pe această temă.
Președintele Asociația Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, crede că a extrem de important să existe un cadru legislativ pentru colectarea și transformarea uleiului uzat în biodiesel:
Uleiul uzat reprezintă unul dintre marii poluatori ai apelor, respectiv un litru de ulei determină poluarea a circa 1 milion de litri de apă, iar depoluarea reprezintă o acțiune foarte complexă și costisitoare. Acest biodiesel este, în momentul de față, aproape în totalitate adus din afară, în condițiile în care noi avem atât tradiție cât și o capacitate mare de rafinare în rafinăriile existente.
Dacă ar exista recipiente în care să se colecteze uleiul uzat, târgumureșenii s-ar obișnui și cu acest tip de selectare a deșeurilor, la fel cum a fost cu separarea hîrtiei, plasticului sau metalului:
În România nu a existat până acum o strategie unitară, uleiul alimentar uzat fiind colectat prin inițative locale, sporadice, în diverse magazine sau în unele localități din țară. Astfel că, în acest an, Asociația Energia Inteligentă și partenerii săi vor propune o lege care să organizeze colectarea, transportul și prelucrarea uleiului alimentar uzat.
Dumitru Chisăliță:
Dorim ca cel târziu în toamnă să venim cu o inițiativă legislativă, care să cuprindă creionarea unei structuri organizatorice obligatorii la nivelul tuturor comunităților locale unde, în cadrul activităților de salubrizare, să avem și o colectare a acestui ulei prin niște recipienți specializați și pe care firma care se ocupă de colectarea deșeurilor, a gunoaielor, să realizeze și această colectare a uleiurilor. Ulterior, să fie un circuit constant, în care tot uleiul să se colecteze, să se depoziteze, să se transporte în condiții ecologice și să se prelucreze în România.
Potrivit datelor prezentate azi, în România, la un consum anual de 170.000 de tone de ulei alimentar nu se colectează decât 25.000 de tone de ulei uzat.
Valeriu Russu