Mureșenii Ballai Alexandru și Gyarmati Ferenc, în conducerea Federatiei Române de lupte
Publicat de radiomures, 26 ianuarie 2017, 16:57 / actualizat: 26 ianuarie 2017, 18:35
La sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, joi, a avut loc Adunarea Generală de alegeri pentru forul de conducere al Federației Române de Lupte. Printre candidați s-au aflat și doi târgumureșeni, Ballai Alexandru(foto-stânga) și Gyarmati Ferenc, primul fiind ales într-una dintre cele două funcții de vicepreședinte, cu 104 voturi, iar cel de-al doilea regăsindu-se printre cei șase membrii ai Biroului Federal, cu 129 de voturi. Cealaltă funcție de vicepreședinte a revenit lui Constantin Borăscu.
În funcția de președinte a fost reales, cu unanimitate de voturi, Răzvan Pîrcălabu. Acesta a fost singurul candidat pentru această funcție. Răzvan Pîrcălabu conduce forul național de lupte din 2013.
Valeriu Voaideș