Mureșencele, înfrângere la scor în fața Aradului
Publicat de Rotar Mirela, 22 decembrie 2023, 10:51
CSM Tg.Mureș a fost surclasată, joi seara, în deplasare, cu scorul de 90-43, de formația Baschet Arad, într-un meci din cea de-a 7-a etapă a Ligii Naționale de baschet feminin.
Este cea de-a 7-a înfrângere suferită în actuala stagiune de formația mureșeană, care ocupă ultima poziție în clasament.
Aradul a urcat pe trei, acumulând 12 puncte la fel ca și primele două clasate, Sepsi Sf.Gheorghe și CSM Constanța, care vor fi adversare sâmbătă, în orașul de la malul mării. Pe locul IV se află Universitatea Cluj cu 11 puncte și care, tot joi, a trecut în deplasare de Olimpia CSU Brașov, cu 73-59.
Autor: Valeriu Voaideș