Mureșeanca Szőcs Bernadette, la puternicul turneu din Peru

Publicat de Uifalean Cristian, 1 august 2023, 18:14
România este reprezentată de doi sportivi, Szőcs Bernadette și Ovidiu Ionescu, la puternicul turneu internațional de tenis de masă de la Lima, din Peru, competiție din cadrului circuitului World Table Tennis Contender.
Cei doi vor evolua în probele de simplu, în care Berni este calificată direct pe tabloul principal, dar și la dublu mixt, unde vor face pereche.
Szőcs Bernadette se prezintă la competiția din America de Sud cu un moral bun, după evoluția de excepție de la Jocurile Europene de la Cracovia, unde a cucerit două medalii de aur (la simplu și cu echipa feminină a României) și una de bronz la dublu mixt, alături de buzoianul Ovidiu Ionescu.
Autor: Valeriu Voaideș