Mureșeanca Georgiana Lircă, printre laureații Federației Române de lupte

Publicat de Corina Muntean, 19 decembrie 2021, 12:42
Sportiva de la CSS Tg.Mureș se află pe lista cu cei mai buni luptători români ai anului 2021, întocmită de Federația Română de specialitate. Georgiana Lircă a cucerit, în acest an, medalia de aur și titlul de campioană europeană la cadeți, categoria 57 kg.
În finala competiției, desfășurată la Samokov, în Bulgaria, mureșeanca s-a impus în fața unei luptătoare din Rusia.
Pe lângă titlul european, Georgiana a mai obținut în 2021 o medalie de aur la puternicul turneu internațional de la Berlin, unde a concurat pentru prima oară la categoria juniori. Pe plan intern, a devenit campioană națională și a cucerit Cupa României la cadeți.
Sportiva târgumureșeană este pregătită de antrenori Gyarmati Ferenc, Fazakas Csaba și Dragoș Vlad.
Valeriu Voaideș