Mureș: Prețul îngrășămintelor chimice s-a triplat în ultima perioadă

Publicat de Corina Muntean, 29 octombrie 2021, 13:14 / actualizat: 29 octombrie 2021, 14:24
Creșterea prețului la gaz din ultimele luni s-a reflectat în mod proporțional și asupra prețurilor produselor care folosesc această resursă ca materie primă, iar îngrășămintele chimice au urmat fidel această tendință.
Combinatul chimic Azomureș a triplat prețul îngrășămintelor pentru a-și acoperi costurile de producție, iar deja fermierii au dat semnalul că nu vor mai cumpăra atât de multe substanțe.
Purtătorul de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior:
Față de normal, prețul s-a triplat, atât în România, cât și la nivel internațional. Din analizele noastre, există marii fermieri din zona de sud, sud-est, vest, care se aprovizionează cu îngrășăminte și continuă să producă, pentru că știu că, odată ce aplică fertilizantul, recolta poate fi bună și pot să își acopere de acolo costurile. Sunt probleme la micii fermieri care nu pot asigura finanțarea la nivelul acesta, și acolo vor fi, cu siguranță, probleme pentru recolta de anul viitor. Dar și la marii fermieri a scăzut puțin cantitatea de îngrășăminte pe care o aplică pe terenurile agricole.
Președintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu, a atras atenția că aceste scumpiri vor duce agricultura în jos, care își va pierde din performanță, iar în final, declinul se va reflecta în prețurile tuturor produselor alimentare:
Ne ducem iar la o agricultură de subzistență, va fi o producție mai mică și tot așa. Combinate de îngrășăminte chimice nu mai avem decât două, unul la Târgu Mureș și unul la Ialomița, la Slobozia. Da, vor avea un impact, pentru că nu doar îngrășămintele s-au scumpit, motorina, dacă azi primăvară o cumpăram cu 4 lei, acum două săptămâni am cumpărat-o cu 6 lei. Pesticidele, substanțele, în general, s-au scumpit cu 40-50, iar toate acestea se vor reflecta, în final, în costurile de producție. Unde se va ajunge, chiar nu pot să îmi dau seama.
Criza îngrășămintelor se resimte la nivel internațional, a explicat purtătorul de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior, iar China a jucat un rol hotărâtor în dinamica pieței:
China, unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte, a oprit exporturile. India, Australia, două piețe foarte importante pentru ei, sunt într-un impas foarte mare, și atunci și ei caută în altă parte îngrășăminte. Europa e la 50% din capacitate, în acest moment, este foarte, foarte dificil, nu este o situație întâlnită doar în România, de aceea se caută soluții la nivelul celor mai înalte autorități. Noi vom rămâne fideli strategiei noastre din ultimii ani, iar obiectivul nostru principal este piața românească, pentru că e nevoie aici.
Agricultura românească folosește anual 2,4 milioane de tone de fertilizanți, dintre care 1,3 milioane de tone sunt asigurate de combinatul Azomureș.
Raluca Creț